joi, 31 ianuarie 2008

nam mai scris de aproape o saptamana,la fel ca si in celelalte lucruri ma plictisesc ma arunc intrun profund discomfort cand trebuie sa continuu ce incep...poate ca e o defectiune genetica,poate ca viata nu vrea sami dea satisfactia de ami depasi inaintasi si prefera sa ma opreasca...probabil ca ei ii pare foarte distractiv,o sa constat in curand o sa am cate un conflict cu fiecare din elementele care vor sa ma suprime sa ma condamne la ceva ce e mult sub menirea mea.poate ca toate astea pun bazele unui eu capabil sa ignore piedicile si sa invinga totul,sau poate toate astea au datoria sa imi distraga atentia de la ceea ce ar trebui sa implinesc.am observat in perioada asta ca pornirile creatoare nu sunt suprimate de mediu ci de fiinta.as putea scrie la nesfarsit despre nesfarsite subiecte,dar nam decis sa scriu toate acestea pentru a mi s parea nesfarsite,ci pentru a imi aduce aminte de fiecare succes si fiecare insucces.o sa consemnez in ultima zi ca in lupta mea cu viata am castigat,nu ma refer la lupte cu lucruri concrete ci cu morile de vant,este mult mai greu sa invingi cva ce crezi ca exista decat ceva ce exista cu adevarat pentru ca ceea ce nu stii dk exista nu are slabiciuni,se napusteste asupra ta si fie te domina fie invingi,nam decis eu sa fiu invingator,nam decis eu ca vreau sa fiu deasupra,am decis ca vreau sa inving viata si asta ma propulseaza spre glorie...in lupta cu timpul incep sa castig,acum il sectionez...se cam supara...ma bucur...in sfarsit castig...

luni, 28 ianuarie 2008

decizia nu a fost a mea,a fost sugerata,a fost fortata,a fost inevitabila si mia convenit,nu mam opus.sunt multe lucruri rele pentru care nu am regrete si sunt multe lucruri bune pe care imi doresc sa nu le fi facut.tot ce e bun responsabilizeaza,forteaza si obliga la mai mult,toti cei care vor mai mult gandesc in viitor,sunt afundati in prea multe probleme si prefera sa ignore evidentul,prefera sa profereze injurii in loc sa sustina adevaratele teluri ale unei omeniri pierdute undeva intre urangutan si pentium.
existenta mea este cea mai mare preocupare a eului meu si ma inspaimanta gandul ca vreau sa stiu totul despre nimic...nu stiu de unde vin si nici unde ma duc,cum pot cere certitudini cand eu numi cunosc coordonatele fundamentale...daca cineva stie aceste detalii inseamna ca acel cinvea traieste in locul meu sau si mai bine imi ghideaza viata catre un destin deja asumat inainte de a sti ca exista un destin si inainte de a ma gandi serios la posibilitatea ca viata pe care o traiesc ar putea sa fie a unui strain.daca preconizez extremele unui individ oare inseamna ca eu sunt cel care traieste pentru el,iar daca este asa asta presupune o ipoteza ce nu imi displace ba dimpotriva imi pare foarte atractiva...as putea sa traiesc o mie de vieti si totusi sa nu le cunosc,as putea sa traiesc o mie de povesti fara ca macar sa fi citit un rand...si viata mea?povestea mea unde ramane?necunoscutele acestei ecuatii nu le detin eu,este cert insa ca asta caut...asta sa insemne viata?sa gasesti pe cel ce tia stiut inceputul si sfarsitul?pornind de la premisa religioasa ca dumnezeu este atotstiutor atunci el trebuie ca stie raspunsul la aceste intrebari...si daca il stie la intrebarile mele inseamna ca el traieste in noi si prin noi,el traieste povestea fiecaruia si totusi de ce suntem asa de inraiti?sa ne fi pierdut oare legatura cu noi insine si implicit cu divinitatea?calea cea mai simpla sa ne regasim nu o cunosc,la naiba nu cunosc nici macar calea complicata si inca mai caut...sper sa gasesc pulbere de stele si sa o analizez...in ea o sami gasesc divintatea si in ea divinitatea ma va regasi pe mn,imi voi raspunde la intrebari si indata ce voi afla nemurirea o sami doresc sa mor....
...prea devreme sau prea tarziu nimic nu e in zadar...