sâmbătă, 24 mai 2008

Tarziu de martie

Tacut in zgomot,
fug de lacrima de soare,
pierdut in zgomot o pacalesc
ca doare
visez sperante-un soi de alinare
adorm in luna si soarele dispare.

Steaua nemuriri e aici e inca vie,
Imi da iubire si-un strop de nebunie
Ma vinde ieftin,si numi asculta ruga
sunt mort iar ea ramane,mereu,acelasi iuda.

duminică, 18 mai 2008

decizia nu a fost a mea,a fost sugerata,a fost fortata,a fost inevitabila si mia convenit,nu mam opus.sunt multe lucruri rele pentru care nu am regrete si sunt multe lucruri bune pe care imi doresc sa nu le fi facut.tot ce e bun responsabilizeaza,forteaza si obliga la mai mult,toti cei care vor mai mult gandesc in viitor,sunt afundati in prea multe probleme si prefera sa ignore evidentul,prefera sa profereze injurii in loc sa sustina adevaratele teluri ale unei omeniri pierdute undeva intre urangutan si pentium. existenta mea este cea mai mare preocupare a eului meu si ma inspaimanta gandul ca vreau sa stiu totul despre nimic...nu stiu de unde vin si nici unde ma duc,cum pot cere certitudini cand eu numi cunosc coordonatele fundamentale...daca cineva stie aceste detalii inseamna ca acel cinvea traieste in locul meu sau si mai bine imi ghideaza viata catre un destin deja asumat inainte de a sti ca exista un destin si inainte de a ma gandi serios la posibilitatea ca viata pe care o traiesc ar putea sa fie a unui strain.daca preconizez extremele unui individ oare inseamna ca eu sunt cel care traieste pentru el,iar daca este asa asta presupune o ipoteza ce nu imi displace ba dimpotriva imi pare foarte atractiva...as putea sa traiesc o mie de vieti si totusi sa nu le cunosc,as putea sa traiesc o mie de povesti fara ca macar sa fi citit un rand...si viata mea?povestea mea unde ramane?necunoscutele acestei ecuatii nu le detin eu,este cert insa ca asta caut...asta sa insemne viata?sa gasesti pe cel ce tia stiut inceputul si sfarsitul?pornind de la premisa religioasa ca dumnezeu este atotstiutor atunci el trebuie ca stie raspunsul la aceste intrebari...si daca il stie la intrebarile mele inseamna ca el traieste in noi si prin noi,el traieste povestea fiecaruia si totusi de ce suntem asa de inraiti?sa ne fi pierdut oare legatura cu noi insine si implicit cu divinitatea?calea cea mai simpla sa ne regasim nu o cunosc,la naiba nu cunosc nici macar calea complicata si inca mai caut...sper sa gasesc pulbere de stele si sa o analizez...in ea o sami gasesc divintatea si in ea divinitatea ma va regasi pe mn,imi voi raspunde la intrebari si indata ce voi afla nemurirea o sami doresc sa mor.... ...prea devreme sau prea tarziu nimic nu e in zadar...